Sistemul Fitzroy aplicat la ruletă

Sistemul Fitzroy poate fi o metodă utilă pentru cei care caută mize efective şi control bugetar conservator. Când vorbim despre sisteme pentru ruletă, este întotdeauna bine să începem conversaţia subliniind că într-adevăr nu există o modalitate garantată de a învinge banca.

Cum s-a născut Sistemul Fitzroy?

La fel ca multe alte metode, sistemul Fitzroy s-a născut dintr-o dorinţă matematică pentru ca jucătorii să obţină controlul. Prezicerea unui model de numere şi gestionarea pariurilor într-un mod care să reducă avantajul băncii. Asta se află în centrul sistemului Fitzroy. Metoda a fost semnificativ mai precaută faţă de alte sisteme, cum ar fi Martingale, care le-a cerut jucătorilor să angajeze mai mult capital.  

Când? La mijlocul secolului al 19-lea. Cine? Contele de Rosslyn şi fratele său (al cărui al doilea nume era Fitzroy). Aceștia au încercat să demonstreze validitatea noii lor metode în cazinourile europene ale epocii. Cu toate acestea, adevărul a fost că a fost un experiment eşuat şi fraţii şi-au pierdut toate bunurile. 

Ce este Sistemul Fitzroy?

Din punct de vedere practic, sistemul Fitzroy este extrem de simplu de jucat şi exersat. Jucătorii încep cu o singură unitate de miză (în funcţie de buget şi de limitele mesei). Apoi, progresează în funcţie de rezultatul pariului. 

Vorbim în mod evident despre un sistem dedicat doar pariurilor de bază cu cote pare. Clasicul roşu/negru, impar/par şi mare/mic. Deci, dacă vom câştiga primul pariu, vom mai paria o unitate în următorul. Dacă pierdem în schimb, vom paria două unităţi.

Aceasta nu este o problemă de progresie în stil Martingale, ci doar o creştere a unei singure unităţi. Deci, dacă şi al doilea pariu este necâştigător, în acest caz, următoarea miză va fi de 3 unităţi. Pe de altă parte, dacă câştigăm, vom reveni la o singură unitate. 

Pro și contra sistemului

În comparaţie cu alte sisteme pentru ruleta online, miza maximă pe care o vom juca este cu siguranţă mai mică şi mai utilă pentru gestionarea bugetului nostru de joc în timpul unei sesiuni. Ca toate metodele de Ruletă, principalul dezavantaj este că banca menţine avantajul. Jucătorii ar trebui să joace la mesele de Ruletă care au doar un zero, altfel marja de pierdere se dublează. 

Rămâne posibilitatea de a exploata acele segmente de variaţie pozitivă în care vom câştiga. Pe termen lung însă suntem încă expuşi la o anumită pierdere. Relativ mică având în vedere formatul conservator de miză. De asemenea, jucătorii ar trebui să fie conştienţi de faptul că, adăugând o singură unitate odată, chiar dacă vom câştiga, tot nu luăm înapoi toţi banii pe care i-am plasat anterior. Doar ‘ţinem sub control’ pierderile. De exemplu, dacă după cinci runde de pariuri pariem şase unităţi şi câştigăm alte şase, contul nostru total este de 12 unităţi câştigate, dar pentru a ajunge acolo a trebuit să pariem 1+2+3+4+5(15), deci practic suntem încă cu trei unităţi mai puţin. 

O variație posibilă

Pentru a evita acest tip de situaţie, a fost creată o variaţie posibilă, care schimbă abordarea metodei: de la adăugarea câte unei unităţi de miză la un moment dat după pariurile pierdute, la pur şi simplu luarea în considerare a avea cel puţin o unitate în timpul turului nostru câştigător. 

Astfel, după ce am pierdut primul pariu de 1 unitate, în al doilea pariu va trebui să ţintim 3 unităţi pentru a obţine un profit de cel puţin o unitate. Dacă şi acesta este necâştigător, al treilea pariu va trebui să fie de 4 unităţi. Dacă acesta este câştigător, vom fi la egalitate cu pariul total, aşa că următoarea miză va trebui să fie şi ea de 4 unităţi. 

În acest moment, câştigul va avea ca rezultat un profit de +4 unităţi pentru care poţi reveni să joci cu o singură unitate, altfel în următoarea va trebui să creştem din nou la 6 (pentru a ne atinge profitul minim de 1 unitate). Totuşi, o variaţie ca aceasta este comparabilă cu sistemul clasic Martingale, obligându-ne să investim semnificativ mai mult (mai ales într-o serie deosebit de nefavorabilă).